Vise domesticite, asemenea spațiului poetic al lui Gaston Bachelard, este o incursiune vizuală in textura stărilor psihice, căutând să redea un loc al solidarităţii între om, mundaneitate și intimitățile sale de anvergură cosmică. În spațiul poetic, visul ocupă un loc important, putând fi văzut atât ca sursa, cât și substanța percepției. Ca în vis, obiectele din desene sunt când o piatră, când un pește, când un zmeu, când o pasăre; persoanele străine sunt familiare, distanța e alăturată și casnicul neobișnuit. Visele devin astfel un receptacul pentru speranțe, temeri, dar și preocupări cognitive și spirituale, iar domesticirea lor este procesul prin care stări, figuri și bestiare sunt aduse în lume, în afară, și transpuse într-un cadru recognoscibil prin însăși domesticirea lor.

Imaginile ajung astfel pe foaie, prin desen, gravură, monotip ori poezie, ca niște continuități longiline ale tectonicii imaginarului-real, călătoria vizuală pe care o propune artista fiind presărată cu vietăți, forme și obiecte hibride aflate în diferite ipostaze ale captivității în formă: agățate în cârlige, puse în borcane ori fixate în rame. Va reuși oare privitorul să le elibereze sau să le domesticească complet?